Intrebari frecvente

Ce reprezinta asigurarea creditelor comerciale?

Asigurarea creditelor comerciale, cunoscuta de asemenea si ca asigurarea creantelor, ofera afacerii dumneavoastra protectie impotriva neplatii facturilor de catre clientii dumneavoastra. Aceasta situatie poate interveni cand clientul dumneavoastra devine insolvabil sau nu plateste in termenul convenit. Aceste riscuri sunt definite ca riscuri comerciale. Companiile care exporta se pot proteja de asemenea impotriva riscurilor politice care pot impiedica sau intarzia plata. Aceasta este de exemplu situatia cand plata nu se face pe motiv de razboi in tara cumparatorului, anularea unui contract de catre guvernul tarii cumparatorului sau atunci cand guvernul implementeaza reglementari care, fie impiedica importul sau exportul marfurilor, fie interzice / restrictioneaza transferul de valuta, din tara cumparatorului.

Cine utilizeaza asigurarea creditelor comerciale?

Orice companie care vinde cu plata la termen, fara garantii, poate beneficia de asigurarea creditelor comerciale. Clientii Euler Hermes sunt atat companii mici cat si companii mari si multinationale. Majoritatea companiilor – indiferent ca presteaza servicii sau vand bunuri – utilizeaza asigurarea creditelor comerciale. 

Ce termene de plata sunt asigurate?

Sunt asigurate vanzarile cu termen scurt de plata, de obicei sub un an de zile. ​

Se asigura o cifra de afaceri minima?

Din motive practice si de cost, se asigura in general o cifra de afaceri anuala de cel putin 1.000.000 €. 


De ce ar trebui sa aleg asigurarea creditelor comerciale?

In medie 40% din activele unei companii sunt sub forma creditelor comerciale. Uneori procentul este mult mai mare. Este foarte dificil pentru companie de prevazut care dintre clienti nu-si va plati facturile. Aproape 50% dintre situatiile de neplata se refera la clientii cu care exista o relatie comerciala pe termen lung.
 
Pentru un furnizor, costurile rezultate din neincasarea facturilor pot fi considerabile. De exemplu, in cazul in care marja de profit a unei companii este de 5% si un client ramane cu un debit de 100.000 €, compania va trebui sa faca vanzari suplimentare de 2.000.000 € pentru a compensa profitul pierdut. Mai important este ca fluxul de numerar pierdut ar putea fi devastator. Neincasarile slabesc compania si ii reduc capacitatea de investitii. Polita de asigurare a creditelor comerciale va ajuta in gestionarea creantelor si va despagubeste in caz de neplata.

Care sunt beneficiile asigurarii creditelor comerciale?


Sunt multiple beneficii, printre care:

  • Un control mai bun al creditelor comerciale si protectie sporita impotriva pierderilor catastrofale 
  • O mai buna gestionare a riscurilor prin intermediul unui sistem de avertizare sustinut de Euler Hermes
  • Baza de date a Euler Hermes
  • O mai buna planificare a afacerilor prin eliminarea riscurilor necunoscute 
  • Un capital de lucru mai mare din partea creditorului dumneavoastra, datorita cresterii calitatii creantelor, prin intermediul politei de asigurare   
  • Targetarea mai buna a clientilor noi, datorita informatiilor oferite de Euler Hermes, care pot fi utilizate pentru a prospecta noi clienti / piete si monitoriza portofoliul deja existent
  • Avantajul utilizarii resurselor si a retelei Euler Hermes in recuperarea creantelor 
  • Flux de numerar imbunatatit, deoarece va veti recupera banii aferenti facturilor neincasate, dar asigurate. 


Mai multe despre asigurarea creditelor comerciale la Euler Hermes​


Pot asigura doar companiile de care sunt nesigur?

Nicio polita de asigurare nu poate functiona pe termen lung daca sunt acoperiti doar clientii incerti. Mai mult, nimeni nu poate prezice cu exactitate cand o companie nu isi va mai plati facturile. Euler Hermes asigura in baza cifrei de afaceri. Aceasta ofera cea mai mare valoare clientilor sai si sustine relatia pe termen lung. 


Care este nivelul despagubirii?

In general, nivelul despagubirii este cuprins intre 80% si 90%, dar variaza in functie de tipul politei pe care o selectati, experienta in gestionarea creantelor, portofoliul de clienti-debitori si prima platita. 


Daca sufar o pierdere, cat de curand voi fi despagubit?

In general, cererea de despagubire va fi onorata in 180 de zile pentru o pierdere suferita pe piata locala. Despagubirea pierderilor suferite la export poate dura mai mult din cauza perioadelor de asteptare aferente fiecarei tari. Daca pierderile suferite rezulta in urma unei insolvente, aceasta va fi platita intr-un termen mai scurt. 


Exista servicii disponibile on-line?

Da. Cu EOLIS, sistemul on-line de gestionare a politei de asigurare puteti solicita limite de credit, inregistra cereri de despagubire si monitoriza stadiul cererilor dumneavoastra de despagubire oricand doriti, prin intermediul internetului. 


Care este costul politei de asigurare?

Pentru cele mai multe polite de asigurare, prima este calculata ca procent aplicat la cifra de afaceri. Aceasta este in general mai mica de 1%, in functie de istoricul de tranzactii comerciale si de pierderi, de domeniul in care isi desfasoara activitatea compania dumneavoastra si de portofoliul de clienti-debitori. Cand se acopera riscul politic, prima de asigurare poate creste. Pornind de la premisa ca gradul mediu de indatorare al companiilor este de aproximativ 0.7% din totalul vanzarilor, majoritatea companiilor vor considera polita de asigurare a creditelor comerciale foarte avantajoasa, chiar fara a lua in calcul beneficiile suplimentare rezultate in urma incheierii unei astfel de polite. ​

Care este experienta dumneavoastra in colectare?

Suntem specialisti in recuperarea creantelor comerciale de la companii (B2B) si cu ajutorul bogatei  experiente acumulate, gasim solutiile cea mai eficiente pentru colectarea acestor creante, manifestand in acelasi timp o intelegere si o grija exceptionala. ​

Cate birouri detineti si unde sunt amplasate?

Euler Hermes​ are o prezenta impresionanta in peste 50 de tari si un parteneriat puternic cu numerosi avocati si agentii externe de colectare, ceea ce ne permite sa oferim servicii de colectare in peste 130 de tari.

Cati ofiteri de colectare aveti in cadrul birourilor dumneavoastra?

​Euler Hermes Avem peste 600 de specialisti in colectare in intreaga lume, care detin experienta si cunostintele necesare pentru colectarea banilor dumneavoastra. Sunt pregatiti in cadrul companiei si beneficiaza de o continua pregatire. Acestia inteleg cum sa fie veritabili ambasadori ai companiei dumneavoastra, ramanand in acelasi timp pe deplin concentrati asupra recuperarii a ceea ce in mod legitim vi se cuvine.​

Care sunt modalitatile de colectare folosite?

​Utilizam puterea numelui grupului nostru pentru a colecta prin telefon si notificari scrise, iar daca este necesar va putem pune la dispozitie un pachet complex de servicii juridice, de la primul termen in instanta si pana la executarea silita. ​

Care este timpul mediu in care se recupereaza datoria?​

Fiecare caz este unic si comportamentul debitorilor difera de la tara la tara, dar in toate situatiile incercam sa agreem cu debitorul Dvs un acord de plata. Scopul nostru este acela de a recupera creanta pe cale amiabila, iar colectorii nostri experimentati va pot asista pe parcursul intregului proces de recuperare, indiferent unde se afla debitorul dumneavoastra. ​

Ce se intampla in cazul in care nu puteti recupera creantele?

Daca am epuizat toate mijloacele de recuperare pe cale amiabila, iar dumneavoastra solicitati inchiderea dosarului, putem face acest lucru. Cu toate acestea, va putem sfatui cu privire la eficienta unei actiuni in instanta in dosarul dumneavoastra si pasii care trebuie urmati pentru recuperarea creantei. ​